Crede în ceea ce poţi deveni!

,,Din Vale suntem noi şi chiar de e Seacă ne pasă de voi!,,

06 februarie, 2011

Primul Consiliu Director Kolping Moldova din 2011

În perioada 28-29 ianuarie, în Onști s-a desfășurat primul consiliu director Kolping Moldova.
Acest consiliu are rolul de a discuta statutar situația asociației, a membrilor și să își asume decizii pentru buna funcționare a Asociație Kolping Moldova.

Ordinea de zi a întâlnirii a fost:

- Raport activități Kolping Moldova 2010
- Raport financiar 2010
- Raport activități și situația Familiilor Kolping locale
- Bugetul pentru anul 2011
- Programul de activități 2011
- Diverse

S-a pus accentul în mod deosebit pe implicarea reală a grupurilor locale în desfășurarea de activități la nivel local în colaborare mai strânsă și mai corectă cu parohiile.

Continuarea desfășurării seminariilor pentru familii și pentru tineri venind în întâmpinarea chemării Bisericii privind Anul Familiei a fost o altă responsabilitate asumată de Consiliul Director.

Urmează un an plin de activități în care suntem invitați să ne implicăm cu toții dacă dorim să ne numim membrii activi ai acestei asociații sau doar un simpli pasageri sau consumatori de evenimente.

Programul activitatilor pe acest an va fi publicat în perioada urmatoare pe site-ul asociației: www.kolpingmoldova.ro

Corneliu Bulai – președinte Asociația Kolping Moldova

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Parerea ta conteaza....