Crede în ceea ce poţi deveni!

,,Din Vale suntem noi şi chiar de e Seacă ne pasă de voi!,,

14 decembrie, 2011

Adeziuni noi in cadrul parohiei din Valea Seacă

Duminică,4 decembrie, un grup de 10 tineri au depus adeziunea în cadrul Asociației Acțiunea Catolică iar alți 13 tineri în cadrul Asociației Kolping .

Pregătirea evenimentului a început sâmbătă, cu o reflecție susținută de pr. vicar Adrian Bulai, care a încercat să pună în evidență importanța angajării cu fidelitate în cadrul unei asociații și a conștientizării propriilor valori în cadrul unui grup.

În cadrul Sfintei Liturghii, animată prin cântece la chitară și fluier, tinerii și-au exprimat dorința în fața întregii comunități, de a se implica în cadrul Bisericii, moment în care le-au fost înmânate însemnele asociației în cadrul cărora activează.

Le urăm atât noilor membri cât și simpatizanţilor ca prin munca și timpul oferit în cadrul grupului să ajute la creșterea calității vieții de comuniune iar seriozitatea și bucuria tinerească să fie transmisă și celorlalţi prin activitățile de formare.

Dupa Sfânta Liturghie, toţi membrii grupului cât și invitaţii, s-au adunat în casa tinerilor pentru împărtăşirea bucuriei, moment bun pentru socializare, încurajare reciprocă și o mică recepţie.

Mulțumim tinerilor pentru implicarea in organizarea evenimentului și de asemeneatinerilor veniți din Familia Kolping Faraoani și îi invităm cu drag să continuăm colaborarea și în următorul an asociativ.


Ana Cojan